În plan politic, Forumul
Democrat al Germanilor din România ocupă o poziție de centru. În interiorul organizației există posibilitatea exprimării,
în mod democratic, a unor opinii politice diferite,
linia generală a FDGR nu se confundă însa cu linia
nici unui partid politic.
Organizația
Sibiu a ForumuluiDemocrat German continuă tradițiile sașilor respectând cerința
de eficiență și calitate în toate domeniile
de activitate.
Ne bazăm pe următoarele calități:
Principalul nostru capital este corectitudinea,
profesionalismul si integritatea morală.
Un pronunțat simț comunitar, fără de care nu poate
fi gândită o administratie în folosul
cetățenilor.
Ne bazăm pe experiența pozitivă dobândită
în administrație, pe buna conviețuire în
acest oras a tuturor etniilor, care va continua
în viitor.
Ne bazăm pe experiența și eficiența întregii
echipe de candidați pe care o propunem, ai carei
membri au dovedit competența, profesionalism, inițiativă
și dăruire în ocupațiile lor.
Ne bazăm pe capacitatea noastră de colaborare
cu alte forțe politice.
Ne bazăm și pe legăturile
noastre cu persoane, instituții, societăți, partide
politice din întreaga țară cât si din
statele de limba germană, legături pe care le dezvoltăm
spre binele tuturor.
Coordonate de baza ale poziției
politice a FDGR sunt:
Opțiune clară pentru economia de piață și pentru
principiile dezvoltarii durabile
Promovarea autonomiei locale administrative și
financiare
Măsuri de protecție socială pentru categoriile
defavorizate
Dezvoltarea culturală prin încurajarea creației
autohtone care se bazează pe valorificarea patrimoniului
cultural, a tradițiilor orașului nostru și zonei
înconjurătoare
Crearea condițiilor necesare unui învățamânt
modern, adaptat nevoilor actuale ale societății
Realizarea pașilor necesari integrării europene
Gândire ecologică, menită să asigure că
dezvoltarea economică nu afectează resursele naturale
și mediul înconjurător
Promovarea colaborării internaționale, la diferite
nivele, în primul rând cu țările din
spațiul de limbă germană, dar și cu alte țări.